duminică, 17 aprilie 2011

psiholog Pera Novacovici

vineri, 1 aprilie 2011

Ghiocelul- articol empower

Nu stiu daca ghiocelul e floarea preferata a cuiva. Pentru mine n-a fost o floare care sa-mi starneasca interesul, desi sunt pasionata de flori. Insa am realizat de ceva vreme ca putem invata mult mai multe de la natura decat de la oameni si astfel am redescoperit miracolul din aceasta floare.

Si cum am primit un buchetel de ghiocei, mi-a fost usor sa-mi dau seama care e mesajul acestei flori pe langa clasicul mesaj de “vestitor al primaverii” pe care l-am auzit cu totii la scoala.

In mod cert, natura e mai inteligenta decat ne-am putea inchipui, lucru care se reflecta si in naturaletea unui ghiocel care ne-ar putea da lectii de dezvoltare personala.

1. Puterea de a trece dincolo de orice obstacol chiar daca esti o persoana vulnerabila. Gandeste-te cata fragilitate emana un ghiocel si cu toate astea infrunta frigul si zidurile de zapada (pentru el zapada e un adevarat zid) pentru a iesi la lumina.

2. Fii tu cel care sparge gheata, nu astepta ca ceilalti s-o faca. Un ghiocel nu asteapta niciodata dupa alte flori ca sa-i aduca primavara.

3. Lectia anticiparii prin recunoasterea semnelor. O floare atat de gingasa stie cand se apropie primavara inainte ca aceasta sa se afiseze in toata splendoarea sa, astfel incat nu poate fi luata prin surprindere.

4. Lectia modestiei. Invata de la un ghiocel ca nu poti trece de un obstacol puternic daca nu-ti poti controla ego-ul. Gandeste-te ce ar insemna pentru ghiocel sa iasa prin zapada cu capul in sus… floarea sa ar ingheta imediat. Un ghiocel stie ca nu trebuie sa se deschida decat dupa ce a razbit la lumina, in caz contrar ar cadea victima frigului.

5. Nu judeca dupa aparente. Poate nu te-ai gandit niciodata de cata forta da dovada aceasta floare atat de fragila in aparenta. Ea reprezinta imbinarea perfecta de forta si sensibilitate, trasaturi specifice unui spirit puternic.

6. Indeplineste-ti misiunea cu succes. Indiferent de durata iernii, aceasta floare si-a indeplinit intotdeauna la timp misiunea sa de mesager al primaverii, care reiese chiar din forma sa de clopotel. Pana acum ghiocelul n-a dezamagit niciodata.

Tu iti cunosti misiunea?

- articol scris de Adela Moldovan-

Postări populare